Stema alb negrux

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță privind instituirea unor facilități fiscale

 

Analizând proiectul de Ordonanță privind instituirea unor facilități fiscale, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 216 din 30.07.2019 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D695/30.07.2019,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

          Avizează favorabil proiectul de ordonanță, cu următoarele observații și propuneri:

        1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2018, pentru debitorii care au datorii în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion de lei (restructurare bazată pe un plan de restructurare, plată eșalonată și supravegherea fiscală pe perioada înlesnirii), precum și anularea accesoriilor în cazul datoriilor sub un milion lei, dacă obligațiile bugetare principale se achită până la data de 30 noiembrie 2019.

2.  Proiectul are ca temei dispozițiile art. 1 pct. I poz. 3 din Legea nr. 128/2019 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, cu referire la reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, astfel cum se precizează și în avizul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul nr. 15B din 24 iulie 2019.

3. Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

4. Precizăm că Ministerul Justiției, prin adresa nr. 65604/30.07.2019, a formulat o serie de observații și propuneri referitoare la proiect. La această adresă, Ministerul Finanțelor Publice a transmis răspunsul nr. 805346/30.07.2019, conform căruia, în forma finală a proiectului, au fost incluse și o parte din observațiile Ministerului Justiției,  pentru restul observațiilor prezentându-se explicațiile și argumentațiile datorită cărora nu au putut fi preluate.

5. Semnalăm că, în forma transmisă spre avizare, proiectul nu este însoțit de avizul Consiliului Economic și Social, precum și nici de punctul de vedere al Consiliului Concurenței, formulat în legătură cu dispozițiile din proiect având potențiale implicații din perspectiva legislației ajutorului de stat.

6.  La formula introductivă, pentru rigoarea exprimării, sintagma „art. 1 pct. I.3” se va scrie sub forma „art. 1 pct. I poz. 3”.

7. La titlul Capitolului I, din coroborarea acestuia cu dispozițiile art. 1 alin. (1), reiese că inițiatorul a avut în vedere restructurarea obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei. Pe cale de consecință, este necesară modificarea corespunzătoare a titlului Capitolului I, pentru asigurarea deplinei conformări la prevederile art. 1 alin. (1) din proiect.

8. La art. 1 alin. (5) lit. b) teza a doua, pentru asigurarea unui spor de rigoare normativă, recomandăm luarea în considerare a completării textului, în sensul precizării termenului înăuntrul căruia, sub sancțiunea decăderii, debitorul poate solicita, după data aprobării planului de restructurare și comunicarea deciziei de înlesnire la plată, includerea în înlesnirea la plată a obligațiilor bugetare care au făcut obiectul suspendării actului administrativ prin care acestea au fost instituite sau, după caz, luarea altor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare. Cu titlu de exemplu, amintim faptul că la art. 3 alin. (1) este prevăzut un asemenea termen general de decădere, dar care nu acoperă ipoteza normativă reglementată prin art. 1 alin. (5) lit. b) teza a doua.

 9. La art. 2 alin. (1) lit. e),  apreciem că trimiterea la „data eliberării certificatului de atestare fiscală potrivit art. 3 alin. (2)” nu este corectă, deoarece la respectivul alineat nu se prevede vreun certificat de atestare fiscală. Este de analizat dacă nu ar trebui să fie invocat alin. (3) al art. 3, deoarece în cadrul acestuia se face referire atât la eliberarea unui certificat de atestare fiscală cât și la termenul în care se face această eliberare.

10. La art. 4 alin. (4), pentru considerente de ordin gramatical, se va scrie “maximum” în loc de „maxim”. Observația este valabilă pentru toate situațiile similare.

La alin. (6), semnalăm că, deși, potrivit prevederilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare „o enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare și nici alineate noi”, în cazul enumerării de la lit. b) nu sunt respectate aceste cerințe, fiind cuprinse noi enumerări, care la rândul lor cuprind alte enumerări.

La lit. b), pct. i), sublit.cc), pentru rigoarea exprimării, recomandăm ca sintagma „cu excepția celor incluse în înlesnire potrivit art. 11” să fie înlocuită cu sintagma „cu excepția celor incluse în decizia de înlesnire potrivit art. 11”, observație valabilă pentru toate situațiile similare din proiect.

11. La art. 5 alin. (3) lit. d),  pentru rigoarea exprimării, sugerăm ca sintagma „potrivit definiției de la” să fie redată sub forma „potrivit definiției prevăzute la”.

12. La art. 7 alin. (5) lit. c), pentru rațiuni de ordin gramatical, se va scrie „copii de pe documentele solicitate” în loc de „copii după documentele solicitate”.

13. La art. 8 alin. (4), pentru rigoarea reglementării, potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „Prin excepție” va fi înlocuită cu „Prin derogare”.

14. În cuprinsul art. 11 alin. (2), întrucât trimiterea vizează atât art. 9 alin. (3), cât și alin. (8) din același art. 11, pentru precizia normei, recomandăm  ca după sintagma „și alin. (8)” să figureze mențiunea „al prezentului articol”.

       La alin. (9), recomandăm luarea în considerare a posibilității renunțării la această prevedere, ca superfluă, în raport de efectele juridice pe care un proces de fuziune le generează.

15. La art. 14 alin. (1) teza întâi, sub aspectul exigențelor de tehnică legislativă, semnalăm că este improprie instituirea unei norme de trimitere (în speță la art. 9 alin. (3) lit. j)) care, la rândul ei, trimite la altă prevedere din proiect (art. 2 alin. (1) lit. c) și d)), motiv pentru care apreciem ca fiind necesară reconsiderarea corespunzătoare a textului vizat.

16. La art. 20 alin. (2), recomandăm luarea în considerare a reformulării dispoziției în cauză (limitativă, din perspectiva ipotezelor avute în vedere), în condițiile în care, în situația plății anticipate parțiale a sumelor cuprinse în graficul de plată, soldul de rambursat se diminuează corespunzător cu sumele achitate în avans, determinând necesitatea generării unui nou grafic de plată.

17. La art. 28 alin. (1), considerăm că alineatul în cauză este deficitar configurat, fiind necesară reanalizarea și reformularea acestuia, întrucât nu condiționează posibilitatea debitorilor interesați de a notifica organul fiscal în legătură cu intenția de a beneficia de anularea obligațiilor bugetare accesorii, de respectarea unui termen-limită pentru depunerea cererii de anulare a acestor obligații accesorii.

18. La art. 29 alin. (1), este de analizat dacă nu ar trebui să fie avută în vedere și situația popririlor înființate de către organul de executare pe sume viitoare.

19. La art. 31 alin. (1), pentru considerente de ordin redacțional, formularea „…între data de intrării…” se va înlocui cu exprimarea „la data intrării”.

 

 

 

 

 

 

 

 

                               PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș   ILIESCU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

București

Nr.646/31.07.2019